Arpad Paszkany, mai tare ca Gigi Becali

Omul cu milioanele de euro de la Cluj

Acţionar majoritar la CFR Cluj, Arpad Paszkany nu s-a întins prea tare cu afacerile. În afară de fotbal el se mai ocupă de imobiliare, iar averea lui ajunge la 42 de milioane de euro.

Înainte să preia pe CFR Cluj, nu mai fusese niciodată pe stadion. Alături de actualul preşedinte, Iuliu Mureşan, el s-a băgat la fotbal luând echipa din liga a treia şi ducând-o în câţiva ani direct în Champions League. Conform unui audit recent, valoarea clubului CFR Cluj a crescut la 55 de milioane de euro. Tot el a câştigat în luna martie un proces în care era acuzat pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi şantaj. Arpi al nostru a scăpat din toate belele, inclusiv de procurorii DIICOT care ceruseră judecătorilor confiscarea sumei de 400.000 de euro.

Paszkany nu prea stă prin ţară. El este administratorul companiei Polus şi reprezentant pentru românia al holdingului Trigranit Feijlesztesi RT (compania imobiliară), care îl face în Cluj unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de profil. Proiectul Sigma Towers, o investiţie de aproape 50 de milioane de euro, care curpinde şi hotelul de cinci stele Sheraton, urmează să se finalizeze la jumătatea anului 2011.

Mai tare ca Becali la maşini

Citeste si:  Polestar Synergy- in curand o supermasina electrica suedeza?

Deşi are o reprezentanţă Opel în România, finanţatorul echipei de fotbal CFR Cluj maia are pe lângă un Opel Movano, Opel Antara, Opel Colombo şi un Opel Astra un Chevrolet Aveo, pe care i l-a lăsat lui Sorin Cârţu să plece la Craiova după ce l-a demis şi un Mercedes-Benz. Doar taxele de înmatriculare l-au costat aproape 26.000 de lei pentru aceste maşini, ele fiind totuşi jucăriile de „purtat prin casă”. Omul are dependenţă pentru maşini, e limpede, pentru că pe parcursul a doi ani a cumpărat nu mai puţin de 15.

Nava-amiral a garajului lui Pasykany e un Ferrari 599 GTB Fiorano. Varianta de bază a acestui model are 611 cai-putere, dar monstrul lui Arpad are o herghelie în plus şi ajunge la 800 de cai-putere. Taxa de înmatriculare l-a costat 15.000 de lei, maşina cu pricina fiind evaluată la 500.000 de euro. El a dat statul în judecată ca să-şi recupereze banii pentru taxa de primă înmatriculare, adică tocmai suma amintită mai sus. Oare merită să o arzi prin tribunale pentru o sumă care face concurenţă brichetei de la Ferrari, dar nu o depăşeşte?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *