Turul manastirilor din zona Sucevei

Bucovina este recunoscuta pentru faptul ca in aceata zona se afla cele mai vechi si mai importante obiective turistice si manastiri ale tarii, iar marele merit pentru faptul ca zona Sucevei este astazi una din cele mai vizitate de pe intreg teritoriul Romaniei i se datoreaza si lui Stefan cel Mare, cel care a ridicat zeci de biserici si manastiri pe perioada domniei sale pe tronul Moldovei.

Manastirea Putna este principala atractie a zonei, fiind si prima manastire ctitorita de domnitorul Moldovei, Stefan cel Mare. Ridicarea manastirii a durat trei ani, finalizarea acesteia facandu-se in anul 1469. Pentru ca a fost manastirea sa de suflet, Stefan cel Mare a fost inmormantat aici, alaturi de doua dintre sotiile sale, Maria Voichita si Maria de Mangop.

O alta manastire ctitorita de catre Stefan cel Mare si care este mult mai celebra, nu doar in Romania, ci si peste hotare, aduna zeci de mii de turisti anual pentru a admira culoarea impresionanta a acetei manastiri. Manastirea Voronet, caci despre ea e vorba, este plasata la 4 kilometri de Gura Humorului si la 35 kilometri de Suceava si este celebra pentru „albastru de Voronet”, vopsea care nici pana in ziua de azi nu se stie cum a fost obtinuta.

Manastirea Humor face si ea parte din acele obiective turistice care merita vizitate pentru aspectul sau, dar si pentru istoria sa. Manastirea a fost construita in 1530 prin ajutorul expres a domnitorului Petru Rares. Manastirea se gaseste in orasul Gura Humorului si are o pictura exterioara foarte interesanta ce s-a pastrat inca din momentul in care a fost construita.

Citeste si:  De ce uraganele cu nume feminin sunt mai mortale decat restul?

Daca vrei sa vezi prima cladire ridicata din piatra cu specific religios, atunci trebuie sa ajungi la Manastirea Bogdana. Desi nu se cunoaste data exacta a ridicarii acestei biserici, se stie cu certitudine ca e undeva in secolul al XIV-lea. Nu este o manastire prea mare si nici cu picturi foarte interesante, ci simpla, dar care prin istoricul ei te fascineaza.

Din periplu prin Bucovina mai pot face parte si alte manastiri, precum Manastirea Moldovita, care a fost ridicata in anul 1537 sau Manastirea Sucevita, construita in 1584, fiind ultima manastire cu pictura exterioara.

In ceea ce priveste cazarea, Bucovina este cunoscuta pentru pensiunile sale realizate in stil traditional, ce te fac sa simti mai bine aerul zonei si sa te relaxezi total. Ofertele de cazare la pensiunile din Suceava sunt cu siguranta printre cele mai atractice, mai ales ca unele din ele ofera in programul de agreement si un tur al tuturor manastirilor din zona.