Compatibilitate leu

Alege de aici:

Horoscop compatibilitati femeia Leu cu celelalte zodii

Femeia Leu + Bărbatul Berbec

O pereche stralucitoare

Marte şi Soarele reprezintă sferele planetare cele mai fierbinţi în astrologie. În calitate de stăpânitori ai semnelor de foc, Berbec şi Leu, cei doi aştri le conferă nativilor sănătate, vitalitate, o structură atletică, exuberanţă şi aşa mai departe, căci elementul foc simbolizează viaţa. Aceasta este piatra de temelie a atracţiei reciproce a cuplului, fiecare fiind fascinat de natura pasională a celuilalt, pe care o preferă oricând şi la orice oră unui spirit de intelectual palid sau de şoarece de bibliotecă. Întâlnirile lor romantice sunt active având chiar o natură sportivă, şi distracţia nu se opreşte aici: Nativa Leu stăpâneşte casa astrologică a 5-a a Berbecului, aceea a jocurilor şi a amuzamentului ca sa nu mai menţionăm flirturile şi aventurile amoroase. Intr-adevar, ea pare să îi promită distracţii nenumărate, deschizându-i o nouă perspectivă asupra vieţii şi arătându-i ca existenţa trebuie să fie în primul şi în primul rând plină de exuberanţă – un joc care necesită îndemânare mult mai mult decât noroc.

Acesta este un fapt extrem de important pentru Berbec, care are tendinţa de a se lua atât pe sine, cât şi propria viaţă mult prea în serios, bazându-se excesiv de mult pe concepţia sa privitoare Ia destin, ce îl poate transforma dintr-un viteaz neînfricat într-un rigid apărător ai diverselor norme şi convenţii. Pe de altă parte, semnul Berbecului stăpâneşte casa a 9-a a femeii Leu casă „filosofică a mentalului superior şi a geniului, printre alte atribute. Şi într-adevăr, el o face să mediteze la problemele majore ale vieţii, inducându-î noţiunea că un sistem personal de convingeri i-ar structura mai bine acţiunile, influenţându-i chiar etica personală. Fiecare dintre cei doi manifestă diferite aspecte pozitive care se combină însă într-un mod armonios. Însă cum nici Berbecul cel înfumurat şi nici Leoaica cea aprigă nu sunt dispuşi să înveţe nimic de la nimeni, s-ar putea să apară o oarecare distanţă între ei. Considerându-se adevărate autorităţi în cam toate domeniile, cei doi nu sunt în nici un caz dornici să îmbrăţişeze schimbarea – ceva foarte caracteristic narcisiştilor. EI speră ca ea să realizeze la un moment dat ce mult o ajută legătura lor, comportându-se ca atare, în timp ce ea şi-ar dori ca el să lase din când în când garda jos sau cel puţin să se prefacă uneori că simte şi el câte ceva.

Femeia Leu + Bărbatul Taur

Mai multe despre compatibilitatea femeii leu cu barbatul taur

Femeia Leu + Bărbatul Gemeni

O recompensă pe cinste

Bărbatul Gemeni a avut, în general o mamă puternică, dacă nu chiar dificilă, care a guvernat căminul cu o mână de fier. Astfel, el are tendinţa de a gravita către femei docile, pe care le poate controla sau către un soi de copilă mai sălbatică, care îi împărtăşeşte stilul de viaţă liber sau adesea chiar nebunesc. În acest caz consideră că a găsit cea de-a doua variantă, însă a prins de fapt în plasă o fată foarte asemănătoare celei cu care s-a căsătorit dragul lui tată. Leoaicei îi place să deţină controlul şi în loc să se lupte pentru supremaţie pe frontul de acasă, Geamănul se străduieşte să fie el naşul mare în alte aspecte ale vieţii. Femeia Leu guvernează casa a 3-a a bărbatului Gemeni, aceea a percepţiilor şi a tuturor formelor de comunicare şi de răspândire a mesajelor. El simte instinctiv că, în aspectele esenţiale ea este de foarte mare folos. Relaţia lor transmite un mesaj fără echivoc.

De asemenea crede, şi pe bună dreptate, că ea este emisarul perfect care să-i reprezinte drept cuplu faţă de prieteni, vecini şi familie, toate aceste elemente încadrându-se în domeniul de activitate al casei a 3-a. Ea se ocupă de aspectul local al experienţei lor comune, în timp ce el îşi poate concentra atenţia asupra cuceririi lumii. La rândul său, bărbatul Gemeni guvernează casa a 11-a a femeii Leu, aceea a idealurilor politice şi sociale, a cauzelor umanitare, a progresului şi a speranţelor de viitor. Aceasta este foarte similară cu casa a 3-a, doar că extinsă la proporţii universale. Şi într-adevăr, în această relaţie, ea nu numai că oferă un centru stabil pornind de la care el poate să acţioneze la o scară globală, dar de asemenea se poate folosi de el ca de un satelit. El va căuta noi experienţe şi va transmite apoi acasă informaţiile, pe care ea să le poată analiza pentru anumite inspiraţii creatoare sau antreprenoriale ori pentru a detecta posibile surse de profit. Cei doi pot fi un adevărat cuplu de forţă, funcţional şi interesat de afaceri, focalizaţi pe întemeierea unei familii şi a unei relaţii de succes.

Femeia Leu + Bărbatul Rac

Mai multe despre compatibilitatea femeii leu si barbatul rac

Femeia Leu + Bărbatul Leu

Fală şi strălucire

Acest cuplu face totul la intensitate maximă: cei doi fac dragoste şi se ceartă cu aceeaşi pasiune, ambele situaţii având loc destul de frecvent. Bărbatul Leu se manifestă mai tiranic, ţinând-o oarecum prizonieră şi aşteptându-se de la ea să îşi trăiască viaţa după standardele lui. Leoaica însă va insista să îi intre bine în cap că ea nu este câtuşi de puţin dispusă la aşa ceva. Ea îşi va da seama că nu poate să îi spună ce să facă şi cu atât mai puţin când, însă s-ar putea să facă scene sau să găsească alte motive de ceartă pentru a-şi da frâu liber frustrării. În general, această relaţie funcţionează cel mai bine dacă bărbatul Leu este un tip destul de puţin ambiţios. Spre deosebire de nativele din acest semn, bărbaţii pot fi adesea leneşi sau obsedaţi de timpul liber sau să-şi găsească o slujbă care să le ofere cât mai mult timp liber. Ea însă este femeia cea mai puternică a zodiacului şi dacă lui îi este indiferent, ea va fi bucuroasă să fie cea care pune cel mai des pâinea pe masă în cuplul lor. Din nou, totul depinde de fragilitatea egoului bărbatului Leu.

Comparativ cu dorinţa lui de a trăi viaţa într-o stare de joc. Femeia Leu este o bucăţică destul de dură, arareori fiind dulce. Este ambiţioasă, adesea la modul extrem, şi dându-şi seama că bărbatul Leu nu se va ocupa de nici una dintre problemele zilnice de acasă, ea trebuie să se resemneze cu această idee. Cel mai rău lucru pe care l-ar putea face pentru relaţia lor ar fi să insinueze că Leul ar trebui să joace rolul soţului casnic. Nu, cel mai bine este să aibă aşteptări zero de la bărbatul Leu. El este arhetipul regelui, guvernat de soare, şi la fel ca acesta din urmă, întreaga existenţă trebuie să se învârtă în jurul lui, chiar dacă alţii l-ar eticheta drept un încurcă-lume. Femeia Leu însă nu se complace la fel ca şi el. Ambiţiile ei o împing să caute mereu să atingă un nivel de viaţă tot mai bun. Foarte adesea, această relaţie se sfârşeşte deoarece ea îşi doreşte ca bărbatul Leu să abordeze viaţa la fel ca şi ea, ceea ce el nu o să facă. Şi numai ulterior, când separarea este ireparabilă, ea se va învinui poate pentru că nu l-a acceptat aşa cum este. Într-adevăr, iubirea pe care o simte pentru tovarăşul ei Leu este ceva ce, cel mai probabil, nu va mai trăi a doua oară în viaţă.

Femeia Leu + Bărbatul Fecioara

Mai multe despre compatibilitatea femeii leu si barbatul fecioara

Femeia Leu + Barbatul Balanţă

Echilibrul perfect

Între aceştia doi se manifestă o legătură mitică. Bărbatul Balanţă are la bază arhetipul lui Apollo, zeul luminii (Balanţa, singurul semn cardinal de aer, simbolizează lumina şi iluminarea), precum şi pe cel al lui Lucifer înainte de cădere, sau pe al lui Luke Skywalker, amândoi purtători ai săbiilor de lumină. Sora Geamănă a lui Apollo, Artemis-Diana, zeiţa vânătorii, este arhetipul din care se inspiră femeia Leu, Leoaica şi ea o femelă vânător. Până şi Luke, în finalul trilogiei Războiul Stelelor, a găsit-o pe înfocata sa geamănă, Leia, o variantă feminină a Leului, care înseamnă „copilul regal al cerului”, în semn de recunoaştere a asocierii semnului ei cu nobleţea şi dreptul divin (Artemis era fiica favorită a lui Zeus. Întrebaţi orice bărbat Balanţă şi femeile Leu aflaţi într-o relaţie şi vă vor spune că trăiesc un fel de legătură de rudenie.

Uneori, această formă metaforică de incest este cea mai bună variantă. Însă avem de-a face şi cu un schimb de roluri: Femeia Leu este la comandă în stil mare, împiedicându-l pe bărbatul Balanţă să ia decizii prea pripite cu privire la locul şi modul în care să trăiască, pe cine să includă sau să excludă din cercul lor social şi exact când are el voie să vină şi să plece. El este ţinut din scurt, fapt care îl poate face să se răzvrătească sau, mai rău, să se adâncească în sine. Bărbatul Balanţă poate deveni destul de plictisit, cu excepţia muncii lui, în care se aruncă cu toată fiinţa. Leoaica va căuta să gestioneze detaliile mărunte, împingându-l să facă mişcări mai îndrăzneţe. Foarte adesea, inversarea de roluri se va manifesta acut, căci Leoaicei nu îi este în nici un caz străin succesul profesional, dacă nu se va limita totuşi la domeniul casnic, în timp ce Balanţa va rămâne drept forţa de sacrificiu din spatele tronului. Nativul Balanţă stăpâneşte casa a 3-a a Leului, aceea a legăturilor de rudenie, precum şi a stării mentale şi a capacităţii intelectuale a individului. Prin urmare, Leoaica va privi către acest nativ pentru a primi sfaturi înţelepte. La rândul său, ea stăpâneşte casa a 11-a a nativului Balanţă, aceea a creaţiei colective. El face parte integrantă din echipa ei, deşi adesea nu i se recunosc meritele.

Femeia Leu + Barbatul Scorpion

Mai multe despre compatibilitatea femeii leu si barbatul scorpion

Femeia Leu + Bărbatul Săgetător

O descoperire incitantă

Se ştie despre Săgetător că are o înclinaţie către relaţii rapide cu fugă de la locul faptei, fiind un vânător de femei frumoase şi trecând prin acestea ca untul prin brânză. Este posibil ca Leoaica să-şi fi dat seama de acest fapt înainte de a fi împreună, căci ea intră în această legătură cu o privire uşor încruntată şi dând din cap dezaprobator. Ea îi va pune căpăstru acestui Centaur însă văzând că muşcă din zăbală atât de dornic de atenţii în afara programului, s-ar putea să se vadă nevoită să-i dea frâu liber înainte ca problema să devină mult prea arzătoare. Este tentată să îl considere un fel de proiect instruindu-l şi ajutându-l să se organizeze pe acest bărbat care poate fi un adevărat magnet al dezastrelor. El îi pare ca un băieţel care arată matur pentru vârsta lui în foarte multe privinţe, acesta bazându-se pe ea mult prea mult şi văzând-o ca pe un mentor şi atribuindu-i rolul de mămică.

Femeia Leu stăpâneşte casa a 9-a a Săgetătorului, casă cosmică a intelectului superior a filosofiilor şi sistemelor de crezuri, iar el are cu siguranţă multe teme pentru acasă în această relaţie. însă casa a 9-a este de asemenea domeniul expansiunii şi al exoticului, Leoaica încurajându-l pe Săgetător să iasă din rutina lui zilnică şi împingându-l să muşte cu poftă din viaţă. Ea trebuie să îl supravegheze permanent, având în acelaşi timp grijă ca el să nu i se încurce printre picioare. Săgetătorul stăpâneşte casa a 5-a a femeii Leu, casă cosmică ce guvernează aspecte aparent diferite, cum ar fi copiii, aventurile romantice, căutarea plăcerilor şi socializarea, toate însă intrând în categoria creativităţii şi a distracţiilor. Mai întâi de toate, Săgetătorul este el însuşi un copil, iar aceasta îl poate împiedica adesea să îşi dorească să procreeze sau poate avea efectul diametral opus, făcând din el un tată indulgent, căci nu are în nici un caz o natură disciplinară. O asemenea atitudine deschisă la orice din partea Săgetătorului îi oferă şi Leoaicei permisiunea de a explora fiecare colţişor al propriei vieţi creatoare. El o aplaudă entuziast când vede că îşi pune pasiunile înaintea aspectelor practice, chiar într-o manieră excesivă. Totuşi, cei doi au astfel o viaţă plină de inspiraţie şi de senzaţii nemaipomenit de intense.

Femeia Leu + Bărbatul Capricorn

Mai multe despre compatibilitatea femeii leu si barbatul capricorn

Femeia Leu + Bărbatul Vărsător

Ascensiunea

Dacă aceşti doi nativi vor ajunge să locuiască împreună sau să fie pur şi simplu o permanentă avenutură de o noapte, unul pentru celălalt, vor avea parte de o legătură dintre cele mai neconvenţionale. Vărsătorul este singurul semn fix de aer al zodiacului, ceea ce îl face să fie ca un punct îndepărtat în spaţiu, o stea care străluceşte constant şi vizibil, însă mereu de neatins. În contrast semnul fix de foc al Leului reprezintă o flacără eternă, propria noastră forţă vitală sau chiar un sentiment al dreptului divin care se manifestă arzător în nativii semnului. În special, şi care îi alimentează din plin femeii Leu toate pasiunile şi ambiţiile sale. Ea este într-adevăr femeia Vânător, la fel ca Artemis-Diana, aflată pe propria cale lipsită în totalitate de influenţă masculină de care nu are în nici un caz nevoie pentru a reuşi în viaţă.

Într-adevăr, bărbaţii i-ar putea distrage atenţia de la scopurile ei, însă nu acelaşi lucru este valabil şi pentru Vărsător care va fi întotdeauna ceva abstract pentru ea. Această relaţie ne spune de obicei ceva despre femeia Leu şi anume că ea îşi doreşte să ştie că există un bărbat undeva în fundalul vieţii sale – el s-ar putea considera un fel de zeu personal sau guru – care umple un anumit gol din viaţa sa, însă este atât de hotărâtă să aibă o existenţă de una singură, încât orice alt bărbat ar reprezenta cu siguranţă o impunere forţată. în acelaşi timp, Vărsătorul aflat în această relaţie trebuie să ştie că nu va avea aici parte de genul acela de femeie-discipol pe care şi-1 doreşte, ci de o persoană care ocupă şi ea o parte a vieţii lui, fără a încălca însă graniţa diverselor aspecte care alcătuiesc existenţa sa izolată. Ne vin astfel în minte mulţi vizionari Vărsători ale căror persoane apropiate sunt învăluite în anonimat. Poate că Galileo sau Copernic sau Darwin sau Marlowe sau Dickens au avut şi ei la un moment dat o femeie Leu în viaţa lor care nu s-a pus în calea geniului lor.

Femeia Leu + Bărbatul Pesti

Mai multe despre compatibilitatea femeii leu si barbatul pesti

Horoscop compatibilitati barbatul Leu cu celelalte zodii

Bărbatul Leu + Femeia Berbec

Mai multe despre compatibilitatea barbatul leu si femeia berbec

Bărbatul Leu + Femeia Taur

Un obiect nepreţuit

Ea îl vede ca pe o figură paterna binevoitoare, ceva ce lipseşte de obicei din viata. Cei doi joaca, in general, rolurile tradiţionale ale celor doua sexe,ea facand tot posibilul să îi intre în gratii.El traieste o viata mai retrasă, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului singur. De asemenea, este un tip casnic si se asteapta de la ea să aibă înclinaţii similare.Leul spera sa cultive anumite interese comune cu ea – din punct de vedere creator, cultural, sportiv sau altele. Nici unuia dintre ei nu îi place să sporovăiasca sau sa analizeze excesiv, amandoi preferand activitatile fizice socializarii.

Barbatul Leu stapaneste casa a-4-a a femeii Taur, aceea a vietii de familie, iar el ii ofera in mod firesc un sentiment de stabilitate, îndemnând-o în acelasi timpsa-si examineze condiţionările trecute, care si-au pus amprenta asupra ei încă din copilărie, separând astfel graul de neghina in această privinţă. La rândul ei, femeia Taur activeaza casa a 10-a a Leului, aceea a statului si a imaginii publice, relatia lor cultivând adesea, intr-o anumita masura, onorurile, faima sau notorietatea pentru el. Ea face tot posibilul pentru a remedia orice neajuns al relaţiei, astfel ca el să se poată focaliza asupra ambiţiilor personale. Este ca o amuletă norocoasă pentru el, iar atunci când sunt invitaţi undeva, contribuie mult la promovarea unei imagini impresionante despre el în ochii celorlalţi. EI este un romantic incurabil, descoperind mereu moduri tot mai subtile pentru a o face să se simtă specială. Nu este interesat de manifestări demonstrative ale afecţiunii, pe care şi-o exprimă doar în particular. Domnişoara Taur este genul care s-ar agăţa de gâtul lui peste tot, dacă i s-ar permite. Însă el aşteaptă până când sunt singuri, pentru a-şi pune inima pe tavă. Ea se scaldă în lumina admiraţiei lui simţind că această relaţie îi energizează spiritul, cu toate că el nu este prea dispus să vorbească despre sentimentele sale. Oricât ar încerca ea să trăiască o fuziune simbiotică cu el, este ceva greu de atins, căci este foarte distant din punct de vedere emoţional. Există un soi de formalism inerent relaţiei – practic, ei i se cere să arate permanent respect şi consideraţie.

Bărbatul Leu + Femeia Gemeni

Mai multe despre compatibilitatea barbatul leu si femeia gemeni

Bărbatul Leu + Femeia Rac

O pereche plină de forţă

Sexul opus reprezintă întotdeauna un mare necunoscut pentru fiecare dintre ei. Umorul joacă un rol important în cadrul acestei legături, căci indiferent cât de rezervat le-ar părea persoanelor din exterior, Leul interpretează aici rolul de măscărici al clasei, rol pe care l-a repetat încă din copilărie, măgulind-o şi făcând glume pe seama neprihănitei domnişoare Rac, care cade pradă de fiecare dată trucurilor sale. Ea este, în general amuzantă şi îi place să se simtă bine, fiind o povestitore avidă, care se delectează cu rememorarea amintirilor din trecut, pentru a amplifica doza de umor a povestioarelor pe care le înşiră. Viaţa lor împreună are o anumită dimensiune picarescă, un dispreţ împărtăşit pentru aşa-zisa modă urbană, în toate sensurile cuvântului. Într-adevăr, niciunul dintre ei nu este genul care să respecte convenţiile, ci mai degrabă amândoi spun totul pe faţă, o trăsătură pentru care prietenii şi cunoştinţele îi apreciază şi îi condamnă, alternativ.

Leul stăpâneşte casa a 2-a a femeii Rac, aceea a substanţei proprii şi figurate, astfel că, prin intermediul lui, ea devine mai bine ancorată în planul material, învăţând să valorifice şi să cultive bunurile, atât abilităţi înnăscute, cât şi resurse tangibile. Într-adevăr, Leul trebuie să distingă adevăratul ei potenţial şi valoarea sa înnăscută, având totodată sentimentul că ea va întrezări aceste lucruri în ea însăşi dacă el i se va alătura sau, şi mai bine, dacă îşi va petrece viaţa alături de ea. El o îndeamnă în special să renunţe la a-i impresiona pe ceilalţi şi să păstreze respectiva energie pentru sine. La rândul său, femeia Rac guvernează casa a 12-a a Leului, aceea a experienţei non-materiale, care se referă la dimensiunile nevăzute ale vieţii, sau, după cum s-ar putea spune, la o realitate esenţială mai adevărată, care se află dincolo de multitudinea iluziilor vieţii. Ea manifestă o intuiţie aproape mistică, iar el ajunge să aibă încredere în ghidarea ei, care este guvernată de intuiţie. împreună, se străduiesc să atingă un soi de autenticitate în viaţă, să trăiască o experienţă cu picioarele pe pământ, fără artificii inutile. Nu vrem să spunem că totul este roz pentru ei. într-adevăr, chiar nu este: nativa Rac trebuie să facă faţă temperamentului leonin şi modului în care acesta îşi urmează propriile interese, în timp ce el trebuie să se confrunte cu natura ei volatilă şi uneori depresivă.

Bărbatul Leu + Femeia Leu

Mai multe despre compatibilitatea barbatul leu si femeia leu

Bărbatul Leu + Femeia Fecioară

Chemarea

Simbolul Fecioarei reprezintă aspectul virgin al zeiţei pământ Demetra-Ceres, şi anume fiica ei Cora de la care provine termenul centru asociat cu nucleul lichefiat al pământului. Urmând imediat după Leu, roata astrologică, Fecioara ia toată această strălucire solară şi o îngroapă adânc în fiinţa ei. În astrologie focul este un simbol al vieţii, Leul având o capacitate unică de a reuşi să acceseze şi să trezească forţa vitală a acestei virgine aparent reticente. Nativul nostru simte că există ceva preţios ascuns în fiinţa acestei femei. Fecioara stăpâneşte casa a 2-a a Leului, aceea a bogăţiilor, a posesiunilor, a bunurilor şi a valorilor atât în sensul propriu, cât şi în cel figurat. Astfel, el o vede ca pe o persoană cu substanţă, fapt care se reflectă asupra lui. Femeia Fecioară reprezintă adesea o schimbare de stil faţă de femeile mai superficiale cu care a avut diverse aventuri, iar faptul că începe o relaţie cu ea reprezintă adesea un simptom a dorinţei Leului de a se aşeza la casa lui.

La rândul său Leul stăpâneşte casa a 12-a a Fecioarei, casa sufletului non-materială, ea având astfel tendinţa de a-l vedea ca pe o forţă spirituală în viaţa ei sau chiar drept salvatorul ei personal. Ea îşi arată respectul pe care i-l poartă zi de zi, iar el poate astfel ajunge să profite de natura ei supusă. Regele Leu trebuie să stăpânească tot ce vede, însă, ca orice suveran, el decide cum să îşi manifeste această putere absolută, iluzorie cum este ea. Fecioara poate fi un supus atât de abject încât să îi activeze Leului latura întunecată, aceea de tiran care o consideră pe această femeie drept o simplă nestemată de pe coroana sa. Insă, în timp, un element de care această nativă care are şi laturi mai ascunse se foloseşte cu bună ştiinţă, ea începe să îşi afirme propria putere, luptându-se pentru egalitate în relaţia lor lipsită de echitate. De vreme ce ea nu caută niciodată să-i diminueze încrederea în sine, starea ei de siguranţă tot mai mare îl face să o stimeze şi mai mult. Ea reprezintă pentru el regina perfectă, fiind suficient de tradiţionalistă pentru a-i acorda Leului întâietate în luarea deciziilor în majoritatea chestiunilor de stat. Nu sunt genul care să se comporte ca nişte gemeni siamezi, un stil familial excesiv nefiind niciodată pentru ei o sursă de probleme relaţionale.

Bărbatul Leu + Femeia Balanta

Mai multe despre compatibilitatea barbatul leu si femeia balanta

Bărbatul Leu + Femeia Scorpion

Un ospăţ pe cinste

În general, nativa Scorpion are brusc revelaţia că există şi o parte bună în faptul că Leul nu îi dă voie să îl transforme după chipul pe care ea îl proiectează pentru el – şi anume aceea că el este poate deja perfect aşa cum este. Leul este ambiţios, însă nu este neapărat dispus să muncească din greu. El se simte în largul lui, se manifestă cu nonşalanţă şi uneori lasă în urma sa, prin aceasta lumea muritorilor sârguincioşi. Alţi bărbaţi îl respectă foarte mult, el fiind adesea înconjurat de bărbaţi mai în vârstă care consideră că are un destin măreţ. Leul este întotdeauna de această părere, nefiind niciodată genul slugarnic şi nici cel nevoiaş. Femeia Scorpion, având acea neruşinată sclipire în ochii ei, o combinaţie între poftă şi semnul dolarului crede, în general, că acest bărbat este exact genul cu care să facă o pereche plină de forţă. Deoarece există multe şanse ca ea să aibă la fel de mult succes ca şi el, dacă nu chiar şi mai mult.

Ea îşi doreşte totul de la viaţă – carieră, familie şi parale din belşug. Nefiind obişnuită cu bărbaţi care chiar să nu aibă nevoie ca ea să se gândească la ei, îşi dă seama că timpul pe care şi-l petrece susţinându-l pe unul dintre iubiţii-proiect şi l-ar putea investi mult mai bine chiar aşa, investind în principal în construirea unei vieţi pe care şi-o imaginează plină din belşug, cu condiţii de trai nemaipomenite, un statut social înalt, o educaţie corespunzătoare şi poate un avion. Leul stăpâneşte casa a 10-a a femeii Scorpion, aceea a puterii şi a imaginii publice, care nu se manifestă nicăieri mai palpabil în zodiac decât în mintea acestei femei. Într-adevăr, femeia Scorpion intră în această relaţie de iubire în special datorită succesului pe care îl prevede prin relaţia lor. Este posibil să nu trăiască aici comuniu¬nea pe plan emoţional, ca să nu mai vorbim de planul sexual, pe care ar putea-o trăi cu vreun artist muritor de foame de care s-a îndrăgostit vreodată. însă ei nu prea îi place să facă curte sărăciei. Leul îşi dă seama că această femeie pe care o curtează este o doamnă de primă clasă şi ajunge să se implice profund din aceleaşi motive. Femeia Scorpion stăpâneşte casa a 4-a a Leului, aceea a căminului, a vieţii private, a întreprinderilor imobiliare, a casei şi a stabilităţii. Iar el se gândeşte: în regulă, adăposteşte-mă.

Bărbatul Leu + Femeia Sagetator

Mai multe despre compatibilitatea barbatul leu si femeia sagetator

Bărbatul Leu + Femeia Capricorn

Configuraţia

Femeia Capricorn stăpâneşte casa a 6-a a Leului, casă cosmică a sănătăţii, atât la nivel trupesc cât şi la nivel de acţiune. Casa a 6-a mai este de asemenea asociată cu noţiunea de muncă şi serviciu. Toate aspectele luate împreună alcătuiesc axa devoţională a roţii astrologice căreia îi corespund acţiunile umile şi dezinteresate făcute în scopul binelui general. Şi, într-adevăr, femeia Capricorn îi pare Leului o persoană serioasă cu care viaţa nu va fi doar distracţie şi jocuri, ci mai degrabă o călătorie înţeleaptă menită să dezvolte tăria de caracter. Această percepţie îl va speria şi îl va seduce în acelaşi timp. Totuşi, se simte provocat să se ridice la înălţimea standardelor înalte pe care crede că ea le va stabili pentru el. La rândul său, Leul stăpâneşte casa a 8-a a nativei Capricorn, aceea a regenerării asociate cu sexul, somnul şi chiar şi cu moarte care în astrologie sunt toate considerate manifestări ale transformării înnoitoare. Aceasta îi oferă nativei Capricorn ocazia de a renaşte oarecum. Alături de Leu, simţindu-se atât de transfigurată în ochii lui, poate să o ia de la început, în special cu privire la relaţiile ei din trecut cu alţi bărbaţi sau chiar din copilărie cu persoane adulte şi aşa-zişi mentori.

Este posibil ca în tinereţe să fi fost tratată incorect, ceilalţi distrându-se pe seama sa, în timp ce în această relaţie ea este văzută cu siguranţă în cea mai bună lumină. Leul îi vede doar aspectele pozitive, uneori într-un mod excesiv. Totuşi, el bănuieşte că nu poate să exercite o influenţă la fel de mare asupra ei cum ar face-o cu o parteneră mai neputincioasă şi are dreptate. Domnişoara Capricorn îl umileşte oarecum pe Leu în foarte multe privinţe, şi nu în ultimul rând referitor la instinctele pe care el are tendinţa să le exprime. De exemplu, el va ajunge poate să se înfrâneze şi să nu se poarte cu ea bărbăteşte. Ea este chiar la antipodul unei păpuşi fără minte, însă nu este nici genul de femeie sportivă, gata oricând să se dea puţin de-a dura cu un bărbat, cu care se cuplează adesea Leul. Este vigilentă, precaută, şi el simte că viaţa alături de ea va avea drept tematică depăşirea tentaţiei sau suportarea consecinţelor în caz de eşec.

Bărbatul Leu + Femeia Varsator

Mai multe despre compatibilitatea barbatul leu si femeia varsator

Bărbatul Leu + Femeia Peşti

Regatul din poveşti

Leul George Bernard Shaw spunea că în „regii nu se nasc ca atare, ci devin ceea ce sunt în baza unei halucinaţii artificiale”. Ei bine, puternicul guvernator al zodiei Peşti, planeta Neptun, stăpâneşte acest gen de artificiu, miraj şi magie şi, tot aşa cum doamna lacului îi oferă lui Arthur puteri regeşti, şi femeia Peşti îi inspira Leului un sentiment de măreţie. Însă, dacă stăm să ne gândim bine, legenda nu s-a sfârşit foarte favorabil pentru eroul nostru. Nativa Peşti stăpâneşte casa a 8-aa bărbatului Leu, casă cosmică a misterelor, cum ar fi sexul, moartea şi toate formele de regenerare, inclusiv transformarea psihologică. Într-adevăr, nu este nicio umbră de îndoială că Leul cade pradă vrăjilor acestei sirene şi că aceastaîl poate duce de asemenea la propria distrugere, dacă se pierde prea mult în modul ei de a vedea viaţa. Dorindu-şi din răsputeri a primi aprobarea ei, el s-ar putea să renunţe la anumite activităţi preferate – la slujba sa sau la un stil de viaţă mai uşor de gestionat – pentru a-i linguşi pe cei în măsură să-i faciliteze ascensiunea personală sau socială.

Ea joacă astfel rolul ghidului spiritual, însă într-un domeniu paradoxal, al unei ascensiuni extrem de lumeşti, făcându-l însă pe el să simtă că este o căutare nobilă. In acelaşi timp, el trebuie să fie atent să nu permită cuvintelor ei amăgitoare să îi confere un fals sentiment al mândriei şi de asemenea să nu lase tendinţele ei de a evada din real să îl influenţeze în direcţia situaţiei în care s-ar putea complace sau chiar a unor dependenţe de care şi-a promis că se va feri. Sau nu, s-ar putea ca acestei native să-i fie de folos să-l promoveze pe acest bărbat, care îşi va menţine cel puţin parţial aspectele sale de felină. Deşi extrem de pasivă, îşi doreşte puterea şi foarte adesea canalizează această poftă pe care o are prin intermediul bărbaţilor. Ea este muza perfectă, însă, la fel ca o muză, are nevoie de Artistul ei, să îi manifeste forţa. Poate fi o putere imensă din spatele tronului, datorită adesea unei dorinţe exagerate de lux, în braţele căruia se va retrage tot mai mult. Leul stăpâneşte casa a 6-a a Peştilor, aceea a muncii şi a serviciilor, fapt care arareori se transpune la un mod atât de propriu ca în această relaţie, unde femeia Peşti joacă rolul patronului spiritual faţă de Leu, care la rândul său este presat să ofere dovezi metaforice şi materiale ale tributului său.

Compatibilitati realizate de Stella Starsky si Quinn Cox. Le puteti gasi mai pe larg in cartea „Cupluri zodiacale”.