Cum poți preveni mofturile copilului la masă? 3 strategii eficiente

Cum poți preveni mofturile copilului la masăMofturile la masă reprezintă o problemă universală pentru majoritatea părinților și poate atinge cote foarte frustrante. Nu este plăcut pentru un părinte să își vadă copilul că își aruncă mâncarea pe podea sau că hrănește animalul de companie cu ea. Dar înainte de a vă eticheta copilul ca fiind un mofturos la mâncare, există sfaturi și trucuri pe care le puteți încerca pentru a vă ajuta copilul să dobândească obiceiuri alimentare sănătoase, care îi vor fi de folos pe parcursul vieții sale.

Renunțați la etichete

În primul rând, țineți cont că orice etichetă, cum ar fi „Ești un mofturos la mâncare” sau „Ești pretențios la masă” fac mai mult rău decât bine. Comportamentul ideal implică comunicare, așa că poate fi mai util să vă întrebați ce anume puteți învăța din ceea ce face copilul. De exemplu, în loc să îi spuneți „Văd cu nu-ți place mazărea” încercați să adoptați o atitudine mai calmă, cum ar fi „Văd că împingi boabele de mazăre și ai aruncat pe jos câteva. Mazărea este murdară acum și nu mai poate fi mâncată. Vom încerca din nou altă dată!” Iar dacă micuțul chiar este certat cu mazărea, s-ar putea să constatați că preferă mazărea rece, scoasă din congelator. Dacă va cerceta boabele de mazăre congelate, s-ar putea să fie mai dispus să mănânce mazăre.

Citeste si:  Cum ne alegem banda de alergat?

Modelați comportamentul la masă

Părinții și ceilalți membri ai familiei reprezintă modele pentru copil, așa că el va încerca să imite tot ceea ce fac ei. Dacă v-ați învățat copilul cum să își toarne apă în propriul pahar și cum să bea apă din pahar fără să o verse pe el, arătându-i cum beți apă, la fel puteți face și la masă. Arătați-i copilului cum mâncați cu lingura și nu uitați că orice ați face, copilul vă urmărește. Ridicați încet lingura și aduceți-o la gură pentru a-i arăta cum se mănâncă. Pentru copii, găsiți o varietate de articole de masă în magazinul caruselulcuvise.ro, precum și alte jucării educative și bucătării de joacă care au capacitatea de a înfrâna formarea mofturilor la mâncare. De asemenea, mâncați cu poftă alimente pe care copilul s-ar putea să nu le prefere, cum ar fi broccoli, morcovi sau conopidă, pentru ca micuțul să vă urmeze exemplul.

Implicați simțurile copilului pentru a-l încuraja să accepte noi alimente

Mirosiți împreună ingredientele pentru a-i stârni curiozitatea. De exemplu, zgâriați partea exterioară a fructelor și a legumelor pentru ca mirosul lor să devină mai intens și să îi stimuleze curiozitatea. Discutați despre alimentele pe care le consumați pentru a dezvolta limbajul copilului. În general, este recomandat să discutați despre orice, cum ar fi „Acum vom pune la fiert păstârnac, pătrunjel și morcovi” sau „Acest avocado este tare, așa că trebuie să îl mai lăsăm să se coacă” sau „Ananasul este aspru la exterior, dar are un gust dulce”. Prin astfel de mici gesturi care adesea vin de la sine, copilul va învăța să se împrietenească cu toate alimentele și să le consume cu plăcere, așa că aruncarea hranei pe jos va deveni o amintire.