Două idei de afaceri pe care merită să le consideri dacă vrei să pornești o afacere

idei de afaceri cu buget redusUn studiu a arătat că 40% dintre românii sub 35 de ani se gândesc să pornească o afacere.

Deși mediul privat s-a dezvoltat mult în ultimii ani, numărul de companii pe cap de locuitor este încă mic în România comparativ cu Europa de Vest.

Deci dacă ești interesat să pornești o afacere, avem pentru tine astăzi două idei pe care merită să le iei în considerare.

Una este mai „clasică” să spunem și una relativ nouă.

Pornește o farmacie naturistă online

Numărul magazinelor online au explodat în ultimii ani.

Cu toate acestea, mare parte a comerțului tot se desfășoară offline.

De aceea, o direcție pe care potențialii antreprenori o pot urmări este de a duce în online un domeniu de activitate din offline.

De ce o farmacie naturistă?

Un trend observat în România în ultimii ani este cel al creșterii interesului în soluții alternative și holistice de sănătate.

Românii devin interesați nu doar de tratarea afecțiunilor, ci și de prevenirea lor.

Avantajul unei farmacii online vine în primul rând din faptul că poți ajunge la mai mulți clienți.

Nu mai ești limitat de aria geografică a unui cartier sau localitate, ci poți vinde în toată țara (și, de ce nu, Europa).

În al doilea rând, fiind un domeniu cu un număr enorm de produse, pentru clienți este greu să găsească într-un magazin fizic ceea ce caută.

Citeste si:  3 afaceri pe care le poți porni cu buget redus

În schimb, în online pot folosi căsuța de căutări a magazinului.

În al treilea rând, nu ai probleme cu stocul. În online ai feedback direct legat de ce se vinde și poți să te aprovizionezi mai mult cu produsele unde vezi că este cerere.

Pe celelalte le poți comanda de la furnizor după ce ai primit comanda.

Servește industria autovehiculelor electrice

Un alt trend social care ne poate inspira pentru pornirea unei afaceri este cel al ecologiei și în special al mașinilor electrice.

Poate te gândești: e imposibil ca eu să creez o mașină electrică.

Desigur, nu asta ne propunem astăzi.

Ci să găsim o nișă specifică în această industrie.

De exemplu, o provocare pentru deținătorii mașinilor electrice o reprezintă încărcarea. Numărul stațiilor de încărcare a mașinilor electrice este încă destul de mic. Poți importa sau deveni reseller pentru o astfel de soluție.

De asemenea, mai sunt alte mici nișe pe care le poți găsi.

Ce îți recomandăm este să vorbești cu posesorii acestor mașini și să descoperi durerile pe care le au.

În loc de concluzii, acestea ar putea fi două idei de afaceri pe care să le iei în considerare.

Mai sunt și altele, desigur, important este să găsești un domeniu care te pasionează cât de cât pentru că un lucru care sigur te va aștepta în cariera antreprenorială este prezența dificultăților.

Citeste si:  Cum sa faci fotografii reusite !?

Din acest motiv aproape 80% dintre afaceri nu rezistă mai mult de 5 ani de la înființare.

Suntem curioși, tu ce idei de afaceri crezi că ar merita implementate și în România?

De ce tendințe se pot folosi cei care vor să pornească o afacere?